miercuri, 10 iunie 2015

Economiilor legate de tipurile de becuri LED



In privinta economiilor legate de tipurile de becuri, mi-a luat ceva timp pentru a da peste becurile cu LED.
            Primele pe care le-am folosit erau cele incandescente, dar erau deja de domeniul trecutului: durata de viata mica, insotita de un consum enorm pentru o nimica toata. Am incercat si becuile cu halogen, intampinand mai multe dezavantaje decat avantaje: erau foarte fragile si emiteau radiatii UV, fiind nocive pentru copii si neputand fi puse langa surse inflamabile.
            Al doilea tip de bec pe care l-am incercat a fost cel fluorescent. Durata de viata a fost intr-adevar mai mare, intre 8000 si 15000 de ore, insa consumul nu era printre cele mai performante, iar culoarea era una extrem de inestetica.  Le-am folosit un timp, dupa care am dat peste becurile si corpurile de iluminat cu LED. Am observat imediat ca ajuneau instantaneu la luminozitatea maxima, iar consumul acestora a fost unul foarte, foarte redus. Durata de viata a fost intr-adevar mult mai mare: intre 35000 si 100000 de ore! Nefiind nocive pentru mediul inconjurator, neemitand gaze care sa contina substante nocive, un alt avantaj destul de practic din punctul meu de vedere este ca aceste becuri sunt foarte rezistente la numeroase cicluri de aprindere-stingere.
            Odata descoperind intrebuintarile foarte practice ale acestui tip de bec, am ramas la el, hotarand ca reprezinta cea mai buna alegere, mai ales in conditiile cand am acasa o familie care are nevoie se cea mai buna lumina pe care o pot primi. Pentru studiu si alte activitati care necesita concentrare, lumina este cea mai importanta: nu trebuie sa oboseasca ochii, mintea si trebuie sa fie asemanatoare cu cea naturala. In mod evident, nu trebuie sa fie nociva pentru cei din jur, referindu-ma aici la becurile care emit radiatii.
            Asadar, recomand cu caldura acest tip de bec, considerand ca reprezinta viitorul din toate punctele de vedere: consum, randament, mod de functionare – orice! Toate becurile le-am comandat online, considerand varianta aceasta mai comoda. Site-ul de pe care le-am achizitionat este goldenled.ro, livrarea sa rapida placandu-mi foarte mult. Va urez sa le folositi cu cea mai mare incredere si placere si o zi cat mai excelenta in continuare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu